
SCURTĂ DESCRIERE A PROIECTULUI
Proiectul este implementat de Asociația Atitudini & Alternative, în parteneriat cu Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște (Partener 1) și Liceul „Goga Ionescu” din Titu (Partener 2).
OBIECTIV GENERAL
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea calității învățământului liceal, profesional și tehnic prin participarea la un program integrat de învățare la locul de munca a unui număr de 251 de elevi din regiunea Sud-Muntenia.
De la Liceul Tehnologic Goga Ionescu vor participa în proiect 165 de elevi , astfel
• 40 elevi- domeniul/specializarea Economic
• 20 elevi- domeniul/specializarea Electronică și automatizări
• 40 elevi- domeniul/specializarea Protecția mediului
• 50 elevi- domeniul/specializarea Turism și alimentație
• 15 elevi domeniul Mecanica
În urma stagiilor de practică efectuate la agenți economici relevanți din zona Titu, sub îndrumarea tutorilor de practică din firmele respective și a experților de instruire, profesori cu experiență, elevii anilor terminali, învățământ profesional și liceal tehnic, se vor pregăti pentru susținerea Examneului de certificare a calificării profesionale nivel 4 (liceu) si nivel 3 (învățământ profesional).
Elevii clasei a XII-a A, domeniul Electronică și automatizări, calificarea Tehnician operator tehnică de calcul au efectuat practica comasată la SC Metaplast SRL în cadrul proiectului ”Pod spre carieră. Practică. Ocupare”. Ei se pregătesc intens pentru susținerea Examenului de competene profesionale, nivel 4. Ei sunt coordonați de profesor Șerban Iulia Monica.

Elevii clasei a XII-a B, domeniul Mecanică, calificarea profesională Tehnician mecanică întreținere și reparații, împreună cu expertul instruire practică Stoica Nicoleta, efectuează stagiu de practică în cadrul proiectului „Pod spre carieră” la operatorul economic SC RIZBOG PLAST SRL. În aceste luni, sub îndrumarea expertului și a tutorelui de practică, au dobândit competențe profesionale valoroase.

Elevii clasei a XII-a C, domeniul Turism și alimentație, calificarea Organizator banqueting se pregătesc intens pentru susținerea atestatului profesional sub îndrumarea expertului de practică, Marica Denisa și a tutorelui de practică de la agentul economic SC LAND MARLEX SRL. Ei dobândesc competențe profesionale în viitoarea lor meserie.

Elevii clasei a XII-a D, domeniul Protecția mediului, calificarea Tehnician hidrometeorolog, împreună cu cei doi experți de instruire practică, doamnele profesoare Radu Doina Antoneta și Bratcovici Iuliana, fac stagiul de practică la Compania de apă. Sunt mult mai pregătiți să isi susțină exmanenul final de calificare, având în vedere că în aceste luni au fost puși în situații de lucru reale, folosind aparatele și instrumentarul de laborator.

Elevii clasei a XII-a F, domeniul economic, calificarea Tehnician în activități economice, își continuă pregătirea temeinică din timpul orelor de școală sub îndrumarea expertul instruire practică, Gheorghe Verginia. Ei dobândesc deprinderi practice necesare în viitoarea meserie în cadrul stagiilor de practică desfășurate în proiectul „Pod spre carieră”. Mulțumim operatorului economic Cabinet Contabilitate Popescu Duta Liviu.

Elevii clasei a XI-a G, învățământ profesional, domeniul Turism și alimentație, calificarea Bucătar s-au pregătit intens în aceste luni pentru susținerea Examenul de calificare profesională, nivel 3. Împreună cu expertul instruire practică, Dumitrescu Florina Claudia, au efectuat stagii de practică la agentul economic SC LAND MARLEX SRL. Puși în fața unor situații reale, ei au progresat foarte mult.

Elevii clasei a XI-a H, învățământ profesional, domeniul Comerț, calificarea Comerciant vânzător, au acumulat în această perioadă competențe profesionale care le vor servi în viitoarea meserie. Și ei se pregătesc pentru susținerea Examenul de calificare profesională, nivel 3. Împreună cu expertul instruire practică, Suslov Marilena, merg zilnic la operatorul economic SC PEPCO RETAIL SRL.

